arte si meserii la AJOFM

joi, 17 iunie 2010
Ne chinuim sa trimitem la cursuri de calificare sau recalificare absolventi de scoli de arte si meserii.
La terminarea scolii primesc o calificare de Croitoreasa, de exemplu. Nu stiu nimic, desigur, ca nimeni nu-i invata realmente meserie sau ca ei nu-si doresc sa invete meseria (sunt repartizati la profilul respectiv de calculator, dupa metoda tampita care repartizeaza copiii la licee si scoli de meserii daca au picat admiterea la liceul visat).
Si nu, nu putem trimite fata sau baiatu’ sa invete meseria asta intr-un curs scurt si la obiect, la AJOFM: ca deja statul i-a calificat o data gratis, nu o mai face si a doua oara, pe aceeasi meserie! Ce conteaza ca omu’ nu stie nimic, are o diploma (data pe banda, ca sa iasa procentele de abslventi, sa nu se inchida scoala si sa ramana profesorii fara job).  La fel se intampla si cu cei mai isteti: termina liceul economic. Vor un loc de munca, dar nu stiu contabilitate, ca la liceu inveti teorii generale. Nici la curs nu e voie, la stat, ca deh, te-a scolarizat o data, si nu ai cumdovedi ca scoala nu te-a invatat, de fapt, nimic.
Si, daca te uiti la listele de cursuri afisate pe la AJOFM-uri, ca  ‘cica statu’ roman recalifica gratis somerii de lunga durata si pe amaratii care termina scoala si care nu-si gasesc serviciu, si pe cei cu handicap, iti pui mainile in cap: listele n-au nici o legatura cu viata reala.
(e amuzant cum arata site-urile AJOFM-urilor locale din toata tara: luati la rand judetele si o sa va minunati…)
Oricum, in viata reala te faci ospatar sau dulgher sau tamplar si fara calificarea asta, muncind pur si simplu, pe langa unu’ care te primeste sa lucrezi o vreme fara carte de munca, da’ sa furi meserie pentru cand o sa poti fi pe cont propriu, sa mai ciupesti un client de ici, de colo.

Ne chinuim sa trimitem la cursuri de calificare sau recalificare absolventi de scoli de arte si meserii.

La terminarea scolii primesc o calificare de Croitoreasa, de exemplu. Nu stiu nimic, desigur, ca nimeni nu-i invata realmente meserie sau ca ei nu-si doresc sa invete meseria (sunt repartizati la profilul respectiv de calculator, dupa metoda tampita care repartizeaza copiii la licee si scoli de meserii daca au picat admiterea la liceul visat).

Si nu, nu putem trimite fata sau baiatu’ sa invete meseria asta intr-un curs scurt si la obiect, la AJOFM: ca deja statul i-a calificat o data gratis, nu o mai face si a doua oara, pe aceeasi meserie! Ce conteaza ca omu’ nu stie nimic, are o diploma (data pe banda, ca sa iasa procentele de abslventi, sa nu se inchida scoala si sa ramana profesorii fara job).  La fel se intampla si cu cei mai isteti: termina liceul economic. Vor un loc de munca, dar nu stiu contabilitate, ca la liceu inveti teorii generale. Nici la curs nu e voie, la stat, ca deh, te-a scolarizat o data, si nu ai cumdovedi ca scoala nu te-a invatat, de fapt, nimic.

Si, daca te uiti la listele de cursuri afisate pe la AJOFM-uri, ca  ‘cica statu’ roman recalifica gratis somerii de lunga durata si pe amaratii care termina scoala si care nu-si gasesc serviciu, si pe cei cu handicap, iti pui mainile in cap: listele n-au nici o legatura cu viata reala.

(e amuzant cum arata site-urile AJOFM-urilor locale din toata tara: luati la rand judetele si o sa va minunati…)

Oricum, in viata reala te faci ospatar sau dulgher sau tamplar si fara calificarea asta, muncind pur si simplu, pe langa unu’ care te primeste sa lucrezi o vreme fara carte de munca, da’ sa furi meserie pentru cand o sa poti fi pe cont propriu, sa mai ciupesti un client de ici, de colo.

CFR

joi, 17 iunie 2010
M-am nascut langa un nod de cale ferata. De mica, m-am plimbat in locomotiva cu aburi, in cea hidraulica, in cea electrica, in electormotor (fratele mai mare al mamei a fost mecanic de locomotiva).
Am strabatut Europa cu trenul (Bucuresti – Budapest-Viena-Koln-Haga-Amsterdam-Copenhaga-Goteborg-Berlin-Budapesta-Bucuresti).
De la inceputul anului, am calatorit cu trenul atat de mult, incat o sa ajung sa-i cunosc pe controlori: Bucuresti-Timisoara si retur; Bucuresti-Oradea si retur; Bucuresti-Iasi-Piatra Neamt -Bucuresti; Bucuresti-Suceava-Piatra Neamt -Bucuresti, din nou, Bucuresti-Suceava-Bucuresti, Bucuresti-Oradea-Bucuresti + de vreo 15 ori Bucuresti-Focsani-Bucuresti.
Numai tinand cont de cat am calatorit anul asta, m-as astepta ca CFR-ul sa-mi ofere nu stiu, un fel de echivalent al milelor de zbor pe care le primesc la companiile aeriene.
Pe naiba! Foarte tare a fost cand, desi platisem bilet la vagonul de dormit, clasa I, patul de jos (cat lux!), am dormit in patul de jos micsorat cu o treime, pentru ca patul din mijloc fusese coborat/lipit de perete si ocupa mare parte din spatiul in care ar fi trebuit sa ma lafai eu, conform banilor pe care i-am dat.
Si mai tare, cel mai tare, a fost saptamana trecuta, in acceleratul de Iasi, in care toti cei 4 controlori de bilete stateau de vorba pe bancheta dintre cele doua etaje ale vagonului, la aproximativ 40 de grade, fara ferestre care sa se deschida, si FUMAU!  Desigur, n-am reusit sa aflu un numar de telefon la care sa fac o reclamatie, iar de ei nu am indraznit sa ma apropii, tocmai o repezisera pe o alta tipa, inaintea mea.

M-am nascut langa un nod de cale ferata. De mica, m-am plimbat in locomotiva cu aburi, in cea hidraulica, in cea electrica, in electormotor (fratele mai mare al mamei a fost mecanic de locomotiva).

Am strabatut Europa cu trenul (Bucuresti – Budapest-Viena-Koln-Haga-Amsterdam-Copenhaga-Goteborg-Berlin-Budapesta-Bucuresti).

De la inceputul anului, am calatorit cu trenul atat de mult, incat o sa ajung sa-i cunosc pe controlori: Bucuresti-Timisoara si retur; Bucuresti-Oradea si retur; Bucuresti-Iasi-Piatra Neamt -Bucuresti; Bucuresti-Suceava-Piatra Neamt -Bucuresti, din nou, Bucuresti-Suceava-Bucuresti, Bucuresti-Oradea-Bucuresti + de vreo 15 ori Bucuresti-Focsani-Bucuresti.

Numai tinand cont de cat am calatorit anul asta, m-as astepta ca CFR-ul sa-mi ofere nu stiu, un fel de echivalent al milelor de zbor pe care le primesc la companiile aeriene.

Pe naiba! Foarte tare a fost cand, desi platisem bilet la vagonul de dormit, clasa I, patul de jos (cat lux!), am dormit in patul de jos micsorat cu o treime, pentru ca patul din mijloc fusese coborat/lipit de perete si ocupa mare parte din spatiul in care ar fi trebuit sa ma lafai eu, conform banilor pe care i-am dat.

Si mai tare, cel mai tare, a fost saptamana trecuta, in acceleratul de Iasi, in care toti cei 4 controlori de bilete stateau de vorba pe bancheta dintre cele doua etaje ale vagonului, la aproximativ 40 de grade, fara ferestre care sa se deschida, si FUMAU!  Desigur, n-am reusit sa aflu un numar de telefon la care sa fac o reclamatie, iar de ei nu am indraznit sa ma apropii, tocmai o repezisera pe o alta tipa, inaintea mea.

RATB

miercuri, 16 iunie 2010
Sunt de 10 ani clienta RATB.
Imi innoiesc cu religiozitate abonamentul.
Mai nou, facut pe card din ala, UTI.
Niciodata, niciodata, niciodata in 10 ani, RATB-ul n-a dat vreun semn ca apreciaza fidelitatea asta. Sa imi ofere o reducere. O luna gratis pe an, sau la doi ani. Sau iertarea de amenda daca uit o zi-doua sa-mi innoiesc abonamentul.  Ceva, un cadou de fidelizare.
Pfu.

Sunt de 10 ani clienta RATB.

Imi innoiesc cu religiozitate abonamentul.

Mai nou, facut pe card din ala, UTI.

Niciodata, niciodata, niciodata in 10 ani, RATB-ul n-a dat vreun semn ca apreciaza fidelitatea asta. Sa imi ofere o reducere. O luna gratis pe an, sau la doi ani. Sau iertarea de amenda daca uit o zi-doua sa-mi innoiesc abonamentul.  Ceva, un cadou de fidelizare.

Pfu.

As crede ca visez

luni, 22 februarie 2010
De cateva saptamani, am o noua obsesie muzicala: de-ar fi sa vii, as crede ca visez, cantata de Mihaela Runceanu.
Ce-mi amintesc din copilarie este ca Mihaela Runceanu avea cei mai frumosi pantofi cu toc cui pe care ii vazusem eu in viata mea de pionier frustrat; ca sa fac o paralela pe care s-o inteleaga si fashionistele de secol XXI, daca ar mai fi trait, Mihaela ar fi purtat pantofii lui Christian Louboutin, Pigalle.

De cateva saptamani, am o noua obsesie muzicala: de-ar fi sa vii, as crede ca visez, cantata de Mihaela Runceanu.

Ce-mi amintesc din copilarie este ca Mihaela Runceanu avea cei mai frumosi pantofi cu toc cui pe care ii vazusem eu in viata mea de pionier frustrat; ca sa fac o paralela pe care s-o inteleaga si fashionistele de secol XXI, daca ar mai fi trait, Mihaela ar fi purtat pantofii lui Christian Louboutin, Pigalle.

Deci, mie imi place smantana!

sâmbătă, 11 iulie 2009
Deci unu:
mie imi place smantana.
(Degeaba  ridicati din spranceana: colesterolul meu se lafaie de-a dreptul, relaxat, bine-merçi, pe la mijlocul intervalului de normalitate, gadilat indeaproape la talpi de prietenele lui, trigliceridele.)
Vacantele de vara aveau, pentru mine, gust de rosii fierbinti de soare, de agrise verzi si aspre la pipait (amintiti-va obrajii barbatului iubit, cand poarta “barba di tri giorni”: m,m,m!), furate din gradina de sub brazi, si de pojghita de smantana dulce, prin care lasam dare cu degetul, de pe oalele cu lapte lasate de bunica la rece.
Gustul acelei smantani l-am regasit recent in cutiile cu smantana dulce 30% de la La Dorna (nu, nu e platita – inca – publicitatea!).
Am gustat-o pusa-n ceai negru, in cafea cu putin hel (cardamon), cu capsuni nealtoite, cu bors de sfecla rosie, cu mult patrunjel si zeama de lamaie, cu salata de rosii, cu …orice.
Dar cel mai si cel mai bine a fost cand am facut-o inghetata.
Deci doi:
mie imi place cu nesimtire inghetata din smantana dulce.
Am facut asa:
Crème anglaise mai intai.
Am pus intr-un vas 8-10 galbenusuri de ou, vreo 200 de grame de zahar fin, si-am bagat mixerul in ele, pana s-au facut crema.
In alt vas, pe foc mic-mic, am turnat un litru de smantana din cea mai sus-mentionata. In smantana am pus un baton de scortisoara si un cub de ghimbir (originalul se face cu vanilie, dar era prea mult pentru ceea ce urma). Le-am lasat sa se infierbante (nu sa fiarba!).
Am dat usor deoparte oala de pe foc, am luat un polonic de smantana fierbinte si, turnand-o in fir subtiiiire, am amestecat-o cu crema de galbenusuri. Ideea este sa “temperezi” galbenusurile, sa le faci sa se imprieteneasca putin cu smnatana fierbinte, ca sa nu se inchege cand e sa le mariti. Daca crema de ou e prea groasa, mai pui si un al doilea polonic de smantana, pana ajunge la consistenta unui aluat de clatite.
Dupa aceea, am pus oala cu restul de smantana inapoi pe foc si am inceput operatiunea inversa: turnatul cremei de galbenusuri in smantana din oala, tot in fir subtire, amestecand continuu, pana cand galbenusurile “temperate” sunt incorporate de tot in smantana calda.
De obicei asta e momentul in care, daca dau cu degetul pe lingura de lemn cu care amestec minunea, ramane in urma o dara, ca pe vremea cand furam smantana de pe lapte.
Gata, stingfocul si las sa se racoreasca. Gust mai intai, desigur, ca e bun si merita!
(pentru cei grabiti, o nemaipomenita lectie vizuala pentru ce-am povestit mai sus se gaseste aici)
Apoi: Cirese prajite
Arunc doua maini pline de cirese (masurate dupa ce le curat de samburi) intr-o tigaie cu unt care se topeste. Rad repede desupra o jumatate de nucsoara, presar un praf de scortisoara macinata, pudrez  cu nu mai mult de o boare de zahar, las sa se “caleasca” putin, si cand ciresele
incep sa para facute, fara sa fie fierte, sting focul si le las sa se raceasca.
Amestec ciresele prajite cu jumatate din sosul de smantana si obtin inghetata de cirese prajite.
Nu in cele din urma, nectarine prajite
Cam 750 de grame de nectarine, taiate cuburi, se pun in unt fierbinte, exact ca mai sus. Diferenta e data de condimente: ghimbir ras marunt, cam 2 cm de radacina decojita, putin piper negru macinat fin si putin cardamon macinat. Pudrez usooooor cu zahar, las sa se inmoaie putin nectarinele, iau de pe foc, racesc, amestec cu a doua jumatate din compozitia de smantana si obtin inghetata de nectarine prajite.
Puteti sa-mi ziceti grasu’contrabasu’, io in week-end fac si inghetata de peanut butter cu praline belgiene, de data asta cu smantana 15% si lapte!   Deci, imi place, da?
Deci unu:
mie imi place smantana.
(Degeaba  ridicati din spranceana: colesterolul meu se lafaie de-a dreptul, relaxat, bine-merçi, pe la mijlocul intervalului de normalitate, gadilat indeaproape la talpi de prietenele lui, trigliceridele.)
Vacantele de vara aveau, pentru mine, gust de rosii fierbinti de soare, de agrise verzi si aspre la pipait (amintiti-va obrajii barbatului iubit, cand poarta “barba di tri giorni”: m,m,m!), furate din gradina de sub brazi, si de pojghita de smantana dulce, prin care lasam dare cu degetul, de pe oalele cu lapte lasate de bunica la rece.
Gustul acelei smantani l-am regasit recent in cutiile cu smantana dulce 30% de la La Dorna (nu, nu e platita – inca – publicitatea!).
Am gustat-o pusa-n ceai negru, in cafea cu putin hel (cardamon), cu capsuni nealtoite, cu bors de sfecla rosie, cu mult patrunjel si zeama de lamaie, cu salata de rosii, cu …orice.
Dar cel mai si cel mai bine a fost cand am facut-o inghetata.
Deci doi:
mie imi place cu nesimtire inghetata din smantana dulce.
Am facut asa:
Crème anglaise mai intai.
Am pus intr-un vas 8-10 galbenusuri de ou, vreo 200 de grame de zahar fin, si-am bagat mixerul in ele, pana s-au facut crema.
In alt vas, pe foc mic-mic, am turnat un litru de smantana din cea mai sus-mentionata. In smantana am pus un baton de scortisoara si un cub de ghimbir (originalul se face cu vanilie, dar era prea mult pentru ceea ce urma). Le-am lasat sa se infierbante (nu sa fiarba!).
Am dat usor deoparte oala de pe foc, am luat un polonic de smantana fierbinte si, turnand-o in fir subtiiiire, am amestecat-o cu crema de galbenusuri. Ideea este sa “temperezi” galbenusurile, sa le faci sa se imprieteneasca putin cu smnatana fierbinte, ca sa nu se inchege cand e sa le mariti. Daca crema de ou e prea groasa, mai pui si un al doilea polonic de smantana, pana ajunge la consistenta unui aluat de clatite.
Dupa aceea, am pus oala cu restul de smantana inapoi pe foc si am inceput operatiunea inversa: turnatul cremei de galbenusuri in smantana din oala, tot in fir subtire, amestecand continuu, pana cand galbenusurile “temperate” sunt incorporate de tot in smantana calda.
De obicei asta e momentul in care, daca dau cu degetul pe lingura de lemn cu care amestec minunea, ramane in urma o dara, ca pe vremea cand furam smantana de pe lapte.
Gata, stingfocul si las sa se racoreasca. Gust mai intai, desigur, ca e bun si merita!
(pentru cei grabiti, o nemaipomenita lectie vizuala pentru ce-am povestit mai sus se gaseste aici)
Apoi: Cirese prajite
Arunc doua maini pline de cirese (masurate dupa ce le curat de samburi) intr-o tigaie cu unt care se topeste. Rad repede desupra o jumatate de nucsoara, presar un praf de scortisoara macinata, pudrez  cu nu mai mult de o boare de zahar, las sa se “caleasca” putin, si cand ciresele
incep sa para facute, fara sa fie fierte, sting focul si le las sa se raceasca.
Amestec ciresele prajite cu jumatate din sosul de smantana si obtin inghetata de cirese prajite.
Nu in cele din urma, nectarine prajite
Cam 750 de grame de nectarine, taiate cuburi, se pun in unt fierbinte, exact ca mai sus. Diferenta e data de condimente: ghimbir ras marunt, cam 2 cm de radacina decojita, putin piper negru macinat fin si putin cardamon macinat. Pudrez usooooor cu zahar, las sa se inmoaie putin nectarinele, iau de pe foc, racesc, amestec cu a doua jumatate din compozitia de smantana si obtin inghetata de nectarine prajite.
Puteti sa-mi ziceti grasu’contrabasu’, io in week-end fac si inghetata de peanut butter cu praline belgiene, de data asta cu smantana 15% si lapte!   Deci, imi place, da?

Sampanie

duminică, 5 iulie 2009
Daca tot sunt o printesa zuza si alintata, azi m-am decis sa inlocuiesc vinul din risotto-ul de ciuperci cu sampanie.
Ceea ce va doresc si voua, pe la casele voastre.
Daca tot sunt o printesa zuza si alintata, azi m-am decis sa inlocuiesc vinul din risotto-ul de ciuperci cu sampanie.
Ceea ce va doresc si voua, pe la casele voastre.

Tagliata di Filetto con Rucola e Parmigiano

vineri, 17 august 2007
La Trattoria Verdi (Emanoil Porumbaru  9), mancarea asta o gasiti printre salate. File de vitel, rucola si parmezan. Fileul vine sub forma de fasiute aproape transparente de carne frageda de vitel, “trase” rapid la tigaie, servite in sosul in care-au fost prajite cu parmezan, rucola, piper proaspat macinat si lamaie.  Pe care dac-o storci peste amestecul mentionat mai sus, iese cevade pomenit la dusmani cand vrei sa-i faci sa sufere de neputinta. Serios, incercati.
A doua oara am vrut sa-ncerc felul asta de mancare la o terasa obscura,  La misto, situata pe undeva pe langa Cuba (care se afla in renovare si am fost nevoiti sa alegem prima chestie din vecinatate). Intre timp, s-au mutat in Tineretului si au scos felul asta din meniu. Bine, mancarea se numea putin altfel, dar ingredinetele erau aceleasi, asa ca m-am aruncat, plina de pofte, sa comand.  Am primit destul de rapid o farfurie cu o bucata de carne acoperita cu un maldar (e-fec-tiv!) de parmezan si frunze de rucola.  Bucata de carne era intreaga, cat o friptura sanatoasa in sange, barbatoasa, ca pentru un tractorist flamand.  Am aflat imediat ce-am taiat din ea de ce: nu era nici pe departe file de vitel, ci o halca enorma de ceafa de porc la gratar.  Nu si-au cerut scuze. N-am insistat, eram invitata impreuna cu toata echipa la aniversarea sefului nostru, numai un scandal mic lipsea.
Cei de la Eden (Balcesti 9) macar sunt onesti, n-au pretentii: in meniu se afla o mancare similara, dar care in loc de rucola e servita cu frunze de salata verde. Am cerut rucola si am primit rucola. Preventiv, domnisoara m-a anuntat ca s-ar putea sa coste putin mai mult; n-am protestat, dar nici n-a costat mai mult.  Carnea nu s-a topit in gura ca la Verdi, a fost mai degraba crocanta, dar nici pretul nu m-a facut sa ma astept la mai mult. Cand ti-e foame, face toti banii.  Am incercat de 3 ori pana acum, personalul ne sufla si-n bors numa’ sa ne simtim bine. Ptiu, sa nu-i deochi!
Azi m-am enervat. Cred ca v-ati dat seama deja ca de asta scriu. Am decis azi sa ne facem de cap in pauza de pranz, asa ca ne-am imbarcat toata echipa si-am iesit sa luam masa “in oras”. Noi lucram in Pipera, “in oras”-ul asta inseamna pentru noi de fapt in afara orasului. Am nimerit, fara sa planuim, la Trattoria Il Calcio Pipera (Erou Iancu Nicolae 12-26).  Ne-a iesit in cale, am intrat, ne-am instalat, toata lumea a comandat salate, eu voiam Filetto gorgonzola e noci.  Ar fi durat cam mult prepararea. Bine. Atunci, Straccetti di filetto con rucola e parmigiano. Va amintiti ce v-am spus, mancarea asta, bine facuta, e de povestit dusmanilor ca sa moara de neputinta.
Asa am murit eu, stiind ce-as fi putut manca, atunci cand am vazut c-am primit, de fapt, carne de vitel (buna, tre’ sa recunosc) cu trei bucatele (trii ciri, s-ar zice la mine acasa) de parmezan si multe-multe feliute de rosii. WTF.
“Stiti, nu mai aveam rucola. De fapt, aveam, da’ era urata. Adica, era galbena si n-am vrut sa v-o aduc asa.”
Ex-cep-tio-nal, doamna Rodica!
Pai si de ce nu mi-ai spus de la inceput, poate alegeam altceva, ca vita cu branza si rosii pot manca si-acasa! Si nu ma costa 30 de lei!!!
La Trattoria Verdi (Emanoil Porumbaru  9), mancarea asta o gasiti printre salate. File de vitel, rucola si parmezan. Fileul vine sub forma de fasiute aproape transparente de carne frageda de vitel, “trase” rapid la tigaie, servite in sosul in care-au fost prajite cu parmezan, rucola, piper proaspat macinat si lamaie.  Pe care dac-o storci peste amestecul mentionat mai sus, iese cevade pomenit la dusmani cand vrei sa-i faci sa sufere de neputinta. Serios, incercati.
A doua oara am vrut sa-ncerc felul asta de mancare la o terasa obscura,  La misto, situata pe undeva pe langa Cuba (care se afla in renovare si am fost nevoiti sa alegem prima chestie din vecinatate). Intre timp, s-au mutat in Tineretului si au scos felul asta din meniu. Bine, mancarea se numea putin altfel, dar ingredinetele erau aceleasi, asa ca m-am aruncat, plina de pofte, sa comand.  Am primit destul de rapid o farfurie cu o bucata de carne acoperita cu un maldar (e-fec-tiv!) de parmezan si frunze de rucola.  Bucata de carne era intreaga, cat o friptura sanatoasa in sange, barbatoasa, ca pentru un tractorist flamand.  Am aflat imediat ce-am taiat din ea de ce: nu era nici pe departe file de vitel, ci o halca enorma de ceafa de porc la gratar.  Nu si-au cerut scuze. N-am insistat, eram invitata impreuna cu toata echipa la aniversarea sefului nostru, numai un scandal mic lipsea.
Cei de la Eden (Balcesti 9) macar sunt onesti, n-au pretentii: in meniu se afla o mancare similara, dar care in loc de rucola e servita cu frunze de salata verde. Am cerut rucola si am primit rucola. Preventiv, domnisoara m-a anuntat ca s-ar putea sa coste putin mai mult; n-am protestat, dar nici n-a costat mai mult.  Carnea nu s-a topit in gura ca la Verdi, a fost mai degraba crocanta, dar nici pretul nu m-a facut sa ma astept la mai mult. Cand ti-e foame, face toti banii.  Am incercat de 3 ori pana acum, personalul ne sufla si-n bors numa’ sa ne simtim bine. Ptiu, sa nu-i deochi!
Azi m-am enervat. Cred ca v-ati dat seama deja ca de asta scriu. Am decis azi sa ne facem de cap in pauza de pranz, asa ca ne-am imbarcat toata echipa si-am iesit sa luam masa “in oras”. Noi lucram in Pipera, “in oras”-ul asta inseamna pentru noi de fapt in afara orasului. Am nimerit, fara sa planuim, la Trattoria Il Calcio Pipera (Erou Iancu Nicolae 12-26).  Ne-a iesit in cale, am intrat, ne-am instalat, toata lumea a comandat salate, eu voiam Filetto gorgonzola e noci.  Ar fi durat cam mult prepararea. Bine. Atunci, Straccetti di filetto con rucola e parmigiano. Va amintiti ce v-am spus, mancarea asta, bine facuta, e de povestit dusmanilor ca sa moara de neputinta.
Asa am murit eu, stiind ce-as fi putut manca, atunci cand am vazut c-am primit, de fapt, carne de vitel (buna, tre’ sa recunosc) cu trei bucatele (trii ciri, s-ar zice la mine acasa) de parmezan si multe-multe feliute de rosii. WTF.
“Stiti, nu mai aveam rucola. De fapt, aveam, da’ era urata. Adica, era galbena si n-am vrut sa v-o aduc asa.”
Ex-cep-tio-nal, doamna Rodica!
Pai si de ce nu mi-ai spus de la inceput, poate alegeam altceva, ca vita cu branza si rosii pot manca si-acasa! Si nu ma costa 30 de lei!!!

St. George, strada Franceza

joi, 9 august 2007
Pot numara pe degetele de la o mana acele cateva chestii la care pot spune cu mana pe inima ca ma pricep realmente.
Nu le mentionez pe primele 4, ca o sa ziceti ca ma laud; o zic numai pe a cincea, pentru care puteti primi cel putin 30 de referinte, daca nu ma credeti.  Ma pricep sa nu-mi convina. Carcotesc. Nu-mi place chiar orice. Sunt rea, sunt frustranta, sunt cumplita cand e vorba de gasit nod in papura, de emis ironii taioase, de criticat ce nu e bine.
Cu toate astea, restaurantul St.George (Str. Franceza nr. 44) mi-a placut, prima data. Poate si din cauza companiei incantatoare in care ma aflam in acea seara, poate si din cauza paharului de palinca servit din partea casei pana ne-am hotarat, dar supa de gaina cu taitei pe care am comandat-o mi s-a parut mai buna decat daca mi-as fi gatit-o eu, mie, intr-o trista si goala seara de duminica, ca sa uit ca a doua zi e luni. M-a invaluit, calda si parfumata si casnica si materna, si mi-a facut bine.  E drept ca nu aveau ce voiam eu, tocana de oaie in sos de vin rosu, dar n-am carcotit.
A doua oara, la fel. Intr-o dupa-amiaza torida de vara, am intrat c-o prietena, sa ne racorim. Nici de data asta n-a lipsit palinca, plus paine proaspata de casa si doua creme, una de branza si una de ficat, delicioase. Nu aveau nici acum tocana de oaie, asa ca am nimerit peste o portie de camembert cu mere si afine. De vis, nu zic nimic mai mult ca ma ia cu pofte. M-au facut de mi-am luat si eu acasa afine, sa-ncerc.
A treia oara, aseara, m-am dus cu alta prietena, sa ii fac seara buna inainte de prima zi de serviciu, dupa concediu.  Ea a comandat pui cu piersici si sos de  lamaie, eu, camembert cu afine si mere. Incepusem deja sa salivez cand am comandat, asa ca am uitat sa ma supar ca lipseau palinca si painea proaspata de datile trecute. Nu m-am mirat nici ca eram doar noi doua si un cuplu de batranei: poate din cauza ca strada Franceza e intr-o stare jalnica si nimeni nu se mai aventureaza. Mereu a fost liber in acest restaurant, mi-am spus. Cu atat mai bine, mai multa intimitate si mai multa atentie la servire.  Desigur.
Am primit: ea, pui cu piersici si lamaie, eu, 3 bucati de branza pane, o frunza de salata verde pe care o jumatate de rosie murise feliata, si o felie de lamaie.
- Ce este aceasta?
- Comanda Dumneavoastra.
- Eu am comandat Camembert cu mere si afine.
- Da, stiti, acum asa o preparam.
-  !!??!!! Nu mi-ati spus asta atunci cand v-am cerut camembert cu mere si afine.
Am venit aici special pentru felul acesta de mancare, si am primit branza cu o jumatate de rosie si o felie de lamaie.
- Pot sa va aduc altceva?
- Ce i-ati adus si ei, multumesc.
Am primit si eu o portie de pui cu piersici; sosul nu prea era de lamaie, ci parea sa fie o portie de smantana pusa in graba peste  pui, dar macar carnea a fost frageda si mi-a potolit foamea.
La final, pe nota de plata se lafaiau: portia ei de pui cu piersici (16,03 Ron, sau asa ceva), si portia mea de Camembert (18.65 Ron sau asa ceva, cu aproape 30 000 de lei vechi mai scumpa decat puiul).  Dar eu mancasem tot pui, fiindca refuzasem branza!  Iar ceea ce-mi servisera ei, adica jumatatea de rosie si felia de lamaie langa 3 bucati de branza, nu era felul de mancare descris in meniu si taxat cu 18, 65 Ron.  In plus, am platit si painea (pe care n-o
comandasem si din care nici nu mancaseram).
Ziceti si voi daca nu ma pricep sa nu-mi convina.
Pot numara pe degetele de la o mana acele cateva chestii la care pot spune cu mana pe inima ca ma pricep realmente.
Nu le mentionez pe primele 4, ca o sa ziceti ca ma laud; o zic numai pe a cincea, pentru care puteti primi cel putin 30 de referinte, daca nu ma credeti.  Ma pricep sa nu-mi convina. Carcotesc. Nu-mi place chiar orice. Sunt rea, sunt frustranta, sunt cumplita cand e vorba de gasit nod in papura, de emis ironii taioase, de criticat ce nu e bine.
Cu toate astea, restaurantul St.George (Str. Franceza nr. 44) mi-a placut, prima data. Poate si din cauza companiei incantatoare in care ma aflam in acea seara, poate si din cauza paharului de palinca servit din partea casei pana ne-am hotarat, dar supa de gaina cu taitei pe care am comandat-o mi s-a parut mai buna decat daca mi-as fi gatit-o eu, mie, intr-o trista si goala seara de duminica, ca sa uit ca a doua zi e luni. M-a invaluit, calda si parfumata si casnica si materna, si mi-a facut bine.  E drept ca nu aveau ce voiam eu, tocana de oaie in sos de vin rosu, dar n-am carcotit.
A doua oara, la fel. Intr-o dupa-amiaza torida de vara, am intrat c-o prietena, sa ne racorim. Nici de data asta n-a lipsit palinca, plus paine proaspata de casa si doua creme, una de branza si una de ficat, delicioase. Nu aveau nici acum tocana de oaie, asa ca am nimerit peste o portie de camembert cu mere si afine. De vis, nu zic nimic mai mult ca ma ia cu pofte. M-au facut de mi-am luat si eu acasa afine, sa-ncerc.
A treia oara, aseara, m-am dus cu alta prietena, sa ii fac seara buna inainte de prima zi de serviciu, dupa concediu.  Ea a comandat pui cu piersici si sos de  lamaie, eu, camembert cu afine si mere. Incepusem deja sa salivez cand am comandat, asa ca am uitat sa ma supar ca lipseau palinca si painea proaspata de datile trecute. Nu m-am mirat nici ca eram doar noi doua si un cuplu de batranei: poate din cauza ca strada Franceza e intr-o stare jalnica si nimeni nu se mai aventureaza. Mereu a fost liber in acest restaurant, mi-am spus. Cu atat mai bine, mai multa intimitate si mai multa atentie la servire.  Desigur.
Am primit: ea, pui cu piersici si lamaie, eu, 3 bucati de branza pane, o frunza de salata verde pe care o jumatate de rosie murise feliata, si o felie de lamaie.
- Ce este aceasta?
- Comanda Dumneavoastra.
- Eu am comandat Camembert cu mere si afine.
- Da, stiti, acum asa o preparam.
-  !!??!!! Nu mi-ati spus asta atunci cand v-am cerut camembert cu mere si afine.
Am venit aici special pentru felul acesta de mancare, si am primit branza cu o jumatate de rosie si o felie de lamaie.
- Pot sa va aduc altceva?
- Ce i-ati adus si ei, multumesc.
Am primit si eu o portie de pui cu piersici; sosul nu prea era de lamaie, ci parea sa fie o portie de smantana pusa in graba peste  pui, dar macar carnea a fost frageda si mi-a potolit foamea.
La final, pe nota de plata se lafaiau: portia ei de pui cu piersici (16,03 Ron, sau asa ceva), si portia mea de Camembert (18.65 Ron sau asa ceva, cu aproape 30 000 de lei vechi mai scumpa decat puiul).  Dar eu mancasem tot pui, fiindca refuzasem branza!  Iar ceea ce-mi servisera ei, adica jumatatea de rosie si felia de lamaie langa 3 bucati de branza, nu era felul de mancare descris in meniu si taxat cu 18, 65 Ron.  In plus, am platit si painea (pe care n-o
comandasem si din care nici nu mancaseram).
Ziceti si voi daca nu ma pricep sa nu-mi convina.

l’après-midi d’aigre-doux tendresse d’une jeune femme solitaire

duminică, 24 septembrie 2006
Playlist: Du-te, vino: Track2
Gest: Ai sta acum cu capul in poala lui, sa-si treaca degetele aiurea prin parul tau, in timp ce-i citesti. Nu e aici. Cu degetele cu care ai rasfoi cartea pregatesti un culcus adanc, din straturi suprapuse de foi de aluminiu, pe fundul unei craticioare rotunde. Torni inauntru portia de vin alb din care, altminteri, ai bea neatenta cate-o gura, in timp ce-i citesti. Dai drumul de sus unui strop de ulei verde, de masline, la fel cum i-ai turna lapte de baie in apa fierbinte. Nu e aici.
Playlist: Blazzaj/Macadam: Urma (live)
Gest: Cutitul se infige adanc, usor, in carnea rece si umeda. Pieptul de pui are acum o rana ca un buzunar, la fel ca inima ta.  Rana ti-ar vindeca-o cu o sarutare dupa ureche, ca sa te trezeasca din somnul de dupa-pranz.  Nu e aici, asa ca umpli buzunarul cu o lingurita de gem de coacaze negre, un cubulet de miez de lamaie, trei-patru feliute de nuca verde, din dulceata, si o felie grosuta de Camembert. Rana o-nchizi grosolan, sagetand-o c-o scobitoare, sa nu lase promisiunile de tandrete sa iasa pe-afara…
1,
2,
3,
4 buzunare de tandrete ferecata. Le-nghesui in cuib, le scalzi in vin si ulei de masline, le-acoperi si le-ascunzi in dogoarea cuptorului.
Playlist: Shigeru Umebayashi – Yumeji’s Theme
Gest: Vogue (Paris) – en vogue e sa te imbraci in mauve, art déco-like, pe care sa-l sa punctezi glamourous cu niscaiva print-uri feline, zebrate, tigrate, panterate, toate lucind a forta si sanatate, cu genti de seara aurii si, indiscutabil, cu pantofii “Mademoiselle Dior Pump” – a definitely must-have, iti zici. Dar iti ramane gandul doar la inelul cu piatra violet si flori galben-verzui, Incroyables et Merveilleuses Pâquerette de la Dior Joaillerie.
Playlist: Coco Rosie: Beautiful Boyz
Gest: Scoti din cuptor pachetul. C-o lingura muti sosul de vin din pachet intr-o craticioara; desfaci in vinul cald vreo doua linguri de smantana si o lingurita de gem de coacaze, sarezi, piperezi, pui pe foc, storci si-un sfert de lamaie deasupra, si spre sfarsit dai voie sa se topeasca de placere si niste Camembert din cel de mai devreme.  Tandreturile toate ti le-alaturi pe farfurii boabelor de orez salbatec, si le scalzi in sosul asta, dulce-acru-amar ca singuratatile tale. Nu e aici.
Playlist: Katie Melua: My aphrodisiac is you.
Playlist: Du-te, vino: Track2
Gest: Ai sta acum cu capul in poala lui, sa-si treaca degetele aiurea prin parul tau, in timp ce-i citesti. Nu e aici. Cu degetele cu care ai rasfoi cartea pregatesti un culcus adanc, din straturi suprapuse de foi de aluminiu, pe fundul unei craticioare rotunde. Torni inauntru portia de vin alb din care, altminteri, ai bea neatenta cate-o gura, in timp ce-i citesti. Dai drumul de sus unui strop de ulei verde, de masline, la fel cum i-ai turna lapte de baie in apa fierbinte. Nu e aici.
Playlist: Blazzaj/Macadam: Urma (live)
Gest: Cutitul se infige adanc, usor, in carnea rece si umeda. Pieptul de pui are acum o rana ca un buzunar, la fel ca inima ta.  Rana ti-ar vindeca-o cu o sarutare dupa ureche, ca sa te trezeasca din somnul de dupa-pranz.  Nu e aici, asa ca umpli buzunarul cu o lingurita de gem de coacaze negre, un cubulet de miez de lamaie, trei-patru feliute de nuca verde, din dulceata, si o felie grosuta de Camembert. Rana o-nchizi grosolan, sagetand-o c-o scobitoare, sa nu lase promisiunile de tandrete sa iasa pe-afara…
1,
2,
3,
4 buzunare de tandrete ferecata. Le-nghesui in cuib, le scalzi in vin si ulei de masline, le-acoperi si le-ascunzi in dogoarea cuptorului.
Playlist: Shigeru Umebayashi – Yumeji’s Theme
Gest: Vogue (Paris) – en vogue e sa te imbraci in mauve, art déco-like, pe care sa-l sa punctezi glamourous cu niscaiva print-uri feline, zebrate, tigrate, panterate, toate lucind a forta si sanatate, cu genti de seara aurii si, indiscutabil, cu pantofii “Mademoiselle Dior Pump” – a definitely must-have, iti zici. Dar iti ramane gandul doar la inelul cu piatra violet si flori galben-verzui, Incroyables et Merveilleuses Pâquerette de la Dior Joaillerie.
Playlist: Coco Rosie: Beautiful Boyz
Gest: Scoti din cuptor pachetul. C-o lingura muti sosul de vin din pachet intr-o craticioara; desfaci in vinul cald vreo doua linguri de smantana si o lingurita de gem de coacaze, sarezi, piperezi, pui pe foc, storci si-un sfert de lamaie deasupra, si spre sfarsit dai voie sa se topeasca de placere si niste Camembert din cel de mai devreme.  Tandreturile toate ti le-alaturi pe farfurii boabelor de orez salbatec, si le scalzi in sosul asta, dulce-acru-amar ca singuratatile tale. Nu e aici.
Playlist: Katie Melua: My aphrodisiac is you.

ce visez eu la metrou

joi, 14 septembrie 2006
Daca voi ati fi fetele mele (prietenele cu care ma vad frecvent si carora le spun de toate), atunci eu as sta acum la bar, cu o Margarita in fata, si as incepe asa:
“Deci:”
(zicand “deci”, eu chiar vizualizez cele doua puncte care dau startul povestii; de fapt, il spun pe “deci” pentru ca fara el n-as putea incepe povestea cu doua puncte)
“M-am indragostit.”
“Iar?”
“De un coleg. E ungur, locuieste la Paris si vorbeste o engleza cald-amaruie si linistitoare, ca un ceai de sunatoare.”
“Si…?”
“Cruda realitate e ca el nu stie. Si nici n-o sa.
Coapta realitate e ca am chef sa-i gatesc piept de gasca cu fructe confiate si coniac.”
Asa deci.
Durerea vietii e ca n-am timp sa merg al supermarchet sa cumpar pieptul ala de gasca.  Iac-asa se iroseste bunatate de indragosteala.
Daca voi ati fi fetele mele (prietenele cu care ma vad frecvent si carora le spun de toate), atunci eu as sta acum la bar, cu o Margarita in fata, si as incepe asa:
“Deci:”
(zicand “deci”, eu chiar vizualizez cele doua puncte care dau startul povestii; de fapt, il spun pe “deci” pentru ca fara el n-as putea incepe povestea cu doua puncte)
“M-am indragostit.”
“Iar?”
“De un coleg. E ungur, locuieste la Paris si vorbeste o engleza cald-amaruie si linistitoare, ca un ceai de sunatoare.”
“Si…?”
“Cruda realitate e ca el nu stie. Si nici n-o sa.
Coapta realitate e ca am chef sa-i gatesc piept de gasca cu fructe confiate si coniac.”
Asa deci.
Durerea vietii e ca n-am timp sa merg al supermarchet sa cumpar pieptul ala de gasca.  Iac-asa se iroseste bunatate de indragosteala.