dovlecei umpluti cu branzeturi, pe pat de legume

Din cand in cand, sora-mea, mai mica si mai alintata fiind, mai arunca asa, cate-o vorbulita, despre ce-i mai facea ei mama de mancare bun, poate-poate m-oi sesiza si-oi gratula-o cu cate ceva, dupa modelul pe care-asa bine-l cunoaste. Ultima data cand am fost la cumparaturi, m-a facut sa iau dovlecei, mustacind si la niste marar, ca cica face mama noastra, vara, dovlecei umpluti cu branza si marar.
Asa ca azi am facut-o pachet, am trimis-o in oras si m-am apucat.
Dovleceii sunt lipiciosi, cih!  I-am curatat de coaja, si mi s-au umplut palmele de un suc lipicios, care s-a intarit imediat, ca un superglue. In fine;  i-am clatit, i-am taiat in doua si i-am scobit ca pe niste barcute.  Aveam numai din aia mici-mititei, asa ca n-am prea avut ce sculpta la ei. Miezul obtinut (ca nu prea aveau seminte, prea mici fiind) l-am pus deoparte, pe mai tarziu.
Dupa, am amestecat trei feluri de branza:  feta, parmezan si ceea ce aici se cheama “cas dulce” (pe la noi s-ar numi cel mult urda, gustul e similar); sare, piper si marar tocat fin (sau orice alte verdeturi aveti voi chef) plus un ou – sau doua, sa se lege. Cu pasta asta alba si picanta am umplut barcutele si le-am lasat sa astepte.
Intr-o oala adanca am pus feliute subtiri de unt, 3-4 rosii marunte tocate cuburi, o juma’ de ardei colorat tocat si el si, sa nu uitam, miezul de dovlecel ramas de mai devreme. Deasupra am aranjat cu grija barcutele de dovlecei, am dat un praf de sare peste toate, am acoperit cu doua randuri de folie de aluminiu, sa fiarba in aburi proprii, si-am dat la cuptor.
Nu stiu cat a durat, cred ca nu mai mult de juma de ora, si-a fost gata;  de servit, am servit, desigur, c-o lingura mare de smantana (de Bucovina, am gasit eu un magazin in cartier care vinde asa o minunatenie), risipita peste dovlecei si peste legumele colorate care-i insoteau. Pastorel v-ar zice si de un vin alb (pelinel?) racit bine si facut şpriţ.  Eu nu zic nimic, ma fac ca ploua (o, de-ar ploua!) si va las pe voi sa va prindeti.
Din cand in cand, sora-mea, mai mica si mai alintata fiind, mai arunca asa, cate-o vorbulita, despre ce-i mai facea ei mama de mancare bun, poate-poate m-oi sesiza si-oi gratula-o cu cate ceva, dupa modelul pe care-asa bine-l cunoaste. Ultima data cand am fost la cumparaturi, m-a facut sa iau dovlecei, mustacind si la niste marar, ca cica face mama noastra, vara, dovlecei umpluti cu branza si marar.
Asa ca azi am facut-o pachet, am trimis-o in oras si m-am apucat.
Dovleceii sunt lipiciosi, cih!  I-am curatat de coaja, si mi s-au umplut palmele de un suc lipicios, care s-a intarit imediat, ca un superglue. In fine;  i-am clatit, i-am taiat in doua si i-am scobit ca pe niste barcute.  Aveam numai din aia mici-mititei, asa ca n-am prea avut ce sculpta la ei. Miezul obtinut (ca nu prea aveau seminte, prea mici fiind) l-am pus deoparte, pe mai tarziu.
Dupa, am amestecat trei feluri de branza:  feta, parmezan si ceea ce aici se cheama “cas dulce” (pe la noi s-ar numi cel mult urda, gustul e similar); sare, piper si marar tocat fin (sau orice alte verdeturi aveti voi chef) plus un ou – sau doua, sa se lege. Cu pasta asta alba si picanta am umplut barcutele si le-am lasat sa astepte.
Intr-o oala adanca am pus feliute subtiri de unt, 3-4 rosii marunte tocate cuburi, o juma’ de ardei colorat tocat si el si, sa nu uitam, miezul de dovlecel ramas de mai devreme. Deasupra am aranjat cu grija barcutele de dovlecei, am dat un praf de sare peste toate, am acoperit cu doua randuri de folie de aluminiu, sa fiarba in aburi proprii, si-am dat la cuptor.
Nu stiu cat a durat, cred ca nu mai mult de juma de ora, si-a fost gata;  de servit, am servit, desigur, c-o lingura mare de smantana (de Bucovina, am gasit eu un magazin in cartier care vinde asa o minunatenie), risipita peste dovlecei si peste legumele colorate care-i insoteau. Pastorel v-ar zice si de un vin alb (pelinel?) racit bine si facut şpriţ.  Eu nu zic nimic, ma fac ca ploua (o, de-ar ploua!) si va las pe voi sa va prindeti.

Lasă un răspuns