Aventurile bravului soldat Svejk prin sistem

Vreau sa emigrez.
Si ca sa nu mai spuna nimeni ca de ce ma plang de sistem, ce, am facut vreodata ceva ca sa-l indrept, am incercat sa urmez sistemul, ca daca nu, I’m a quitter, shame on me, iata, documentat, cel mai recent (au mai fost multe altele) demers al meu cu si impotriva sistemului.

Acum 36-37 de zile am transmis (prin e-mail, pentru ca nu functiona faxul) o adresa/solicitare/petitie catre Ministerul Muncii. Pe un subiect serios, documentat, presarat cu citate din legislatie: semnalam o bariera legislativa in calea dreptului la munca al unei anumite categorii de persoane si ceream o opinie a Ministerului cu privire la situatie.
Am sunat sa cer un numar de inregistrare. Abia a doua zi, pentru ca in prima zi m-am asteptat sa vina numarul de inregistrare pe e-mail, mai ales ca solicitasem expres un numar de inregistrare. N-a venit, am sunat. La relatii cu publicul. De unde mi-au zis ca sa sun la registratura. Unde mi s-a zis ca sa sun la “colega care se ocupa cu e-mail-ul” (!!!da, exista, altcineva nu citeste e-mail-uri in Minister) si mi s-a dat legatura.
Colega cu e-mail-ul m-a informat, saritoare: “e-mailul dumneavoastra a fost singurul mai serios pe care l-am primit ieri si v-as ruga, daca se poate, sa mai asteptam 2-3 zile, sa se stranga mai multe, ca sa merg la registratura sa iau numere!” ?!
Sa asteptam, deci. De miercuri pana vineri. Vineri, tot nimic: “am citit adresa dumneavoastra si noi o s-o directionam catre AJOFM-ul de care apartineti, deci n-are sens sa o mai inregistram la noi, ca ei trebuie sa va dea raspuns”. Pai, are sens. E o chestiune de principiu general, nu de politica locala, si eu vreau raspuns de la o autoritate centrala. De la Minister. Deci, dati-mi numar!
Mai incerc miercurea urmatoare (cu un week-end prelungit la mijloc). Ma zburlesc putin la telefon. La 5 minute dupa ce inchid, ma suna colega de la secretariat: primise pe email adresa scanata, cu numar de inregistrare de la Minister. E drept, numar dat la 2 zile dupa ce depusesem docomentu’, dar macar l-am primit.

Astept. Ieri constat ca au trecut de ceva vreme cele 30 de zile regulamentare. Incep sa sun.
Din nou, la relatii cu publicul la Ministerul Muncii, sa intreb de petitia noastra depusa in 24.04 si ramasa fara raspuns.
Sun, cer interiorul de la relatii cu publicul, mi se raspunde cu un “DA!” sictirit (buna-ziua nu faca parte din vocabularul de baza) si incep sa zic ce vreau. Ma repede: “trebuia sa sunati la registratura” si zbang, imi inchide telefonul in nas.
Am sunat a doua, a treia, a patra si a 5-a oara (cu martori, nu exagerez), am cerut la relatii cu publicul, si, de fiecare data, dupa mult timp pe hold, cineva ridica receptorul si imi inchidea in nas.
Sun la alt numar de centrala si cer la relatii cu publicul
De data asta imi raspunde aceeasi sictirita. Din nou, fara buna-ziua sau vreo alta formula de politete. O intreb de unde ar trebui sa stiu eu numarul de la registratura, daca pe site e afisat doar numarul de la relatii cu publicul, si de unde sa stiu ca de circuitul documentului in minister e responsabila tot registratura. “Cereti la centrala sa va dea la registratura, ce-i asa de greu?!” si pac, telefonul in nas. In nas insemnand ca, si prima, si a doua oara, eu tocmai pronuntam niste cuvinte dintr-o propozitie cand mi s-a inchis. Tot fara buna-ziua.
Sa fac infarct.
Am incercat sa sun la cabinetul ministrului (altadata functionase, suni la centrala si ceri la cabinet), sa intreb unde le pot reclama pe cocoane. Nu mi-a raspuns nimeni, m-am lasat pagubasa.
Sun din nou la centrala, cer registratura. Cei de la registratura ma anunta ca au directionat cererea la ANOFM chiar a doua zi dupa si-mi dau numarul de telefon de acolo.
Sun.
Mi-a raspuns cineva de la OI POSDRU ANOFM. Care nu stia, desigur, despre ce este vorba si mi-a facut legatura cu o tanti de la ANOFM. Care nu auzise de noi si de petitia noastra si mi-a dat numarul de la Directia Juridica. Unde am sunat si, desigur, nimeni nu stia nimic, dar macar mi-au dat numarul de la registratura ANOFM.
Unde sun si, desigur, nimeni nu auzise de petitia noastra. Amabilitate: “o cautam si va sunam noi mai tarziu, dati-mi un numar de telefon.” I-am dat. Asta pe la doua. La patru si zece, nu ma sunase nimeni si nu mai raspundea nimeni la telefon.
Azi dimineata, sun din nou. Desigur, n-o gasisera.
Am sunat din nou la Ministerul Muncii. Direct la registratura, sa intreb daca chiar au trimis nenorocita aia de adresa la ANOFM si daca da, cum s-a pierdut pe traseu.
Doamna de la registratura ma roaga sa revin intr-o ora, ca sa investigheze .
Am revenit (sa povestesc aici si despre cele 10 minute state pe telefon de fiecare data pentru ca la centrala Ministerului nu raspunde nimeni). Investigase si a venit cu raspunsul ca “doamna care se ocupa de e-mailuri” (oh, nu, nu din nou!) lipseste pana maine. Prin urmare nu ma poate ajuta. Prin urmare, daca pot, sa revin eu maine.
Nu pot. Nu mai pot.

Sun iar la registratura la ANOFM. Sper sa stie doamna de acolo cine se ocupa in cadrul ANOFM de citirea e-mailurilor primite de la Ministerul Muncii, daca doamna care trimite e-mail-uri de la Minister lipseste si nu pot afla altfel cui si cand l-a trimis. Doar ca, (surpriza?), la registratura nu mai raspunde nimeni. Sun la numarul de la comunicare. In sfarsit, o doamna ceva mai profesionista: da buna-ziua, ma intreaba cu ce ma poate ajuta, noteaza, cere un numar de telefon ca sa poata reveni. Promite ca revine cu un telefon chiar daca nu gaseste nimic. Asa, ca sa stiu si eu. Ii multumesc.
Peste 20 de minute, o domnisoara energica ma suna si ma asigura ca voi primi azi, in cursul zilei, nu se stie cand, dar sigur azi, raspunsul.

Inca nu l-am primit, dar ma apropii vertiginos de moment. Cand primesc, sarbatoresc.
Si incerc sa emigrez.

Lasă un răspuns