Articolele din categoria ‘Cu smântână’

placinte

miercuri, 20 iunie 2012

Sa servesti alivenci in buricul targului, iata un vis. Malai, smantana, branza dulce, oua de casa, putin zahar, mmm. Serile de vara la bunica, mancand ceva bun si totusi atat de modest, facut din resturi de lapte acru, faina de porumb, oua de la gainile din ograda si, uneori, codite de ceapa verde si marar, c-asa se manca in Bucovina ocupata. Alivenci de saracie, le-as vinde cu 3 lei patratul de 6/6.
Placinte ca ale mamaiei Tudora, Dumnezeu s-o odihneasca!. Aluat dulce, ca de cozonac, framantat in pripa, totusi, cu oua proaspete din cuibar si ceva lapte. Cercuri sau patrate de aluat, intinse de mamaie pe scandura de framantat, in mijloc branza dulce amestecata cu putina branza sarata si ceva stafide si oua si zahar. Colturile unite ca la poale-n brau, placintele presate sa arate ca niste turte si prajite apoi in tigaie, in putin ulei. Fierbinti si geniale. Le-as vinde cu 6 lei bucata, ca-s mai maricele si mai bogate.
Placintele cu multe branze ale mamei. Aluat din smantana, unt si faina (ca de tarta), dar dospit cu drojdie. Multe dreptunghiuri, umplute cu cea mai imbelsugata, alintatoare, fastuoasa, revoltatoare pentru nutritionisti umplutura: un ameste de branza dulce de vaci, telemea, cascaval, smantana, unt, oua, stafide si zahar. Puse la cuptor, miros atat de bine incat o data niste muncitori care aveau treaba la noi in scara i-au batut mamei la usa sa le dea si lor, ca mureau de pofta.
Placintele cu ficat facute de mama cand eram mica, pe vremea cand nu-mi placea ficatul. Placintele cu carne, dulci si parfumate, la care se cere si-un pahar de vin burgundiu.
Ah, da. Strudel cu mere, in foi intinse de mama pe fata de masa alba, cu mana, pana deveneau ca foita de tigara de subtiri. Ma invata sa cant “La oglinda”, “Ana Lugojana” si “Internationala”, in timp ce eu desfaceam o tigara furata de la tata, pregatind foita pentru CTC.
Strudel cu visine sau cu cirese, cand e timpul lor.
Si knödel cu prune sau caise, cu pesmet rumenit in unt. Kledne, le zic batranele din Bucovina. Gomboti, prin Banat si Ardeal.
Placinte valahe cu branza sarata si verdeturi.
Merdenele, din aluat intins cu vergeaua. Branza grasa de oi, care se topeste inauntru. Mmm.
Varzari, in post. Sa moara bucurestenii mancand.
Ah, si placintele cu branza si smantana, gogosile alea fierbinti unse cu smantana si presarate cu telemea, pe care le caut innebunita de cate ori ajung in Oradea!

Vreau sa ma fac placintareasa la Bucuresti. Sa nu mai spuneti la nimeni si sa nu furati ideea. Aveti degustari gratuite de la mine, daca-mi iese.

pui cu ciuperci si (desigur!) smantana

sâmbătă, 3 iulie 2010
Zilele trecute l-am gazduit doua seri pe tata, venit cu treburi la Bucuresti. Cum nu prea am eu mancare gatita in frigider (prefer sa gatesc ceva diferit in fiecare zi, cand vin de la munca, si sa nu las resturi in frigider), tata a cam facut foamea in timpul zilei, cat am fost eu la munca.  Asa ca, ajunsa acasa, am gatit ce mai rapida mancare “de casa” posibila.
Deci, in 15 minute, pe ceas:
- am luat 6 ciuperci de dimensiuni medii, spalate de tata, in prealabil, cu multa apa rece. Le-am taiat in sferturi si le-am pus intr-o craticioara, cu un praf de sare, unul de piper macinat mare (de la Kamis, il iubesc!) si o lingura de zeama de lamaie.  Daca vreti, puneti si doua linguri de apa, dar nu mai mult, nu e nevoie.  Dupa ce am acoperit craticioara, am pus pe ochiul ce mic al aragazului si in cateva minute a inceput sa fiarba in aburi si in apa pe care ciupercile o lasa in mod natural, o data ce dau de caldura.
- cat fierbeau ciupercile, am taiat in cuburi mari un piept intreg de pui si l-am pus in tigaie cu putin ulei de masline, la rumenit. Am intors cu grija bucatile si, cam in momentul in care cuburile de pui au fost rumene pe toate partile, am adaugat ciupercile cu zeama in care au fiert (atentie cand varsati lichid peste puiul prajit, sa nu va stropiti sau frigeti cu aburul care se formeaza instantaneu!).  Am amestecat de vreo doua ori, pentru ca sucul din ciuperci sa dizolve sucul lasat de carne la prajit, apoi am acoperit pentru inca 2-3 minute, sa se amestece aromele.
- Am tocat o mana de patrunjel, am adaugat patrunjelul si doua linguri mari de smantana grasa si am tras cratita de pe foc, cat am amestecat (daca e prea fierbinte, smantana se taie).
Si gata.
Tata m-a laudat mamei, cand s-a intors acasa. Cre’ca a fost bun.
Zilele trecute l-am gazduit doua seri pe tata, venit cu treburi la Bucuresti. Cum nu prea am eu mancare gatita in frigider (prefer sa gatesc ceva diferit in fiecare zi, cand vin de la munca, si sa nu las resturi in frigider), tata a cam facut foamea in timpul zilei, cat am fost eu la munca.  Asa ca, ajunsa acasa, am gatit ce mai rapida mancare “de casa” posibila.
Deci, in 15 minute, pe ceas:
- am luat 6 ciuperci de dimensiuni medii, spalate de tata, in prealabil, cu multa apa rece. Le-am taiat in sferturi si le-am pus intr-o craticioara, cu un praf de sare, unul de piper macinat mare (de la Kamis, il iubesc!) si o lingura de zeama de lamaie.  Daca vreti, puneti si doua linguri de apa, dar nu mai mult, nu e nevoie.  Dupa ce am acoperit craticioara, am pus pe ochiul ce mic al aragazului si in cateva minute a inceput sa fiarba in aburi si in apa pe care ciupercile o lasa in mod natural, o data ce dau de caldura.
- cat fierbeau ciupercile, am taiat in cuburi mari un piept intreg de pui si l-am pus in tigaie cu putin ulei de masline, la rumenit. Am intors cu grija bucatile si, cam in momentul in care cuburile de pui au fost rumene pe toate partile, am adaugat ciupercile cu zeama in care au fiert (atentie cand varsati lichid peste puiul prajit, sa nu va stropiti sau frigeti cu aburul care se formeaza instantaneu!).  Am amestecat de vreo doua ori, pentru ca sucul din ciuperci sa dizolve sucul lasat de carne la prajit, apoi am acoperit pentru inca 2-3 minute, sa se amestece aromele.
- Am tocat o mana de patrunjel, am adaugat patrunjelul si doua linguri mari de smantana grasa si am tras cratita de pe foc, cat am amestecat (daca e prea fierbinte, smantana se taie).
Si gata.
Tata m-a laudat mamei, cand s-a intors acasa. Cre’ca a fost bun.

Deci, mie imi place smantana!

sâmbătă, 11 iulie 2009
Deci unu:
mie imi place smantana.
(Degeaba  ridicati din spranceana: colesterolul meu se lafaie de-a dreptul, relaxat, bine-merçi, pe la mijlocul intervalului de normalitate, gadilat indeaproape la talpi de prietenele lui, trigliceridele.)
Vacantele de vara aveau, pentru mine, gust de rosii fierbinti de soare, de agrise verzi si aspre la pipait (amintiti-va obrajii barbatului iubit, cand poarta “barba di tri giorni”: m,m,m!), furate din gradina de sub brazi, si de pojghita de smantana dulce, prin care lasam dare cu degetul, de pe oalele cu lapte lasate de bunica la rece.
Gustul acelei smantani l-am regasit recent in cutiile cu smantana dulce 30% de la La Dorna (nu, nu e platita – inca – publicitatea!).
Am gustat-o pusa-n ceai negru, in cafea cu putin hel (cardamon), cu capsuni nealtoite, cu bors de sfecla rosie, cu mult patrunjel si zeama de lamaie, cu salata de rosii, cu …orice.
Dar cel mai si cel mai bine a fost cand am facut-o inghetata.
Deci doi:
mie imi place cu nesimtire inghetata din smantana dulce.
Am facut asa:
Crème anglaise mai intai.
Am pus intr-un vas 8-10 galbenusuri de ou, vreo 200 de grame de zahar fin, si-am bagat mixerul in ele, pana s-au facut crema.
In alt vas, pe foc mic-mic, am turnat un litru de smantana din cea mai sus-mentionata. In smantana am pus un baton de scortisoara si un cub de ghimbir (originalul se face cu vanilie, dar era prea mult pentru ceea ce urma). Le-am lasat sa se infierbante (nu sa fiarba!).
Am dat usor deoparte oala de pe foc, am luat un polonic de smantana fierbinte si, turnand-o in fir subtiiiire, am amestecat-o cu crema de galbenusuri. Ideea este sa “temperezi” galbenusurile, sa le faci sa se imprieteneasca putin cu smnatana fierbinte, ca sa nu se inchege cand e sa le mariti. Daca crema de ou e prea groasa, mai pui si un al doilea polonic de smantana, pana ajunge la consistenta unui aluat de clatite.
Dupa aceea, am pus oala cu restul de smantana inapoi pe foc si am inceput operatiunea inversa: turnatul cremei de galbenusuri in smantana din oala, tot in fir subtire, amestecand continuu, pana cand galbenusurile “temperate” sunt incorporate de tot in smantana calda.
De obicei asta e momentul in care, daca dau cu degetul pe lingura de lemn cu care amestec minunea, ramane in urma o dara, ca pe vremea cand furam smantana de pe lapte.
Gata, stingfocul si las sa se racoreasca. Gust mai intai, desigur, ca e bun si merita!
(pentru cei grabiti, o nemaipomenita lectie vizuala pentru ce-am povestit mai sus se gaseste aici)
Apoi: Cirese prajite
Arunc doua maini pline de cirese (masurate dupa ce le curat de samburi) intr-o tigaie cu unt care se topeste. Rad repede desupra o jumatate de nucsoara, presar un praf de scortisoara macinata, pudrez  cu nu mai mult de o boare de zahar, las sa se “caleasca” putin, si cand ciresele
incep sa para facute, fara sa fie fierte, sting focul si le las sa se raceasca.
Amestec ciresele prajite cu jumatate din sosul de smantana si obtin inghetata de cirese prajite.
Nu in cele din urma, nectarine prajite
Cam 750 de grame de nectarine, taiate cuburi, se pun in unt fierbinte, exact ca mai sus. Diferenta e data de condimente: ghimbir ras marunt, cam 2 cm de radacina decojita, putin piper negru macinat fin si putin cardamon macinat. Pudrez usooooor cu zahar, las sa se inmoaie putin nectarinele, iau de pe foc, racesc, amestec cu a doua jumatate din compozitia de smantana si obtin inghetata de nectarine prajite.
Puteti sa-mi ziceti grasu’contrabasu’, io in week-end fac si inghetata de peanut butter cu praline belgiene, de data asta cu smantana 15% si lapte!   Deci, imi place, da?
Deci unu:
mie imi place smantana.
(Degeaba  ridicati din spranceana: colesterolul meu se lafaie de-a dreptul, relaxat, bine-merçi, pe la mijlocul intervalului de normalitate, gadilat indeaproape la talpi de prietenele lui, trigliceridele.)
Vacantele de vara aveau, pentru mine, gust de rosii fierbinti de soare, de agrise verzi si aspre la pipait (amintiti-va obrajii barbatului iubit, cand poarta “barba di tri giorni”: m,m,m!), furate din gradina de sub brazi, si de pojghita de smantana dulce, prin care lasam dare cu degetul, de pe oalele cu lapte lasate de bunica la rece.
Gustul acelei smantani l-am regasit recent in cutiile cu smantana dulce 30% de la La Dorna (nu, nu e platita – inca – publicitatea!).
Am gustat-o pusa-n ceai negru, in cafea cu putin hel (cardamon), cu capsuni nealtoite, cu bors de sfecla rosie, cu mult patrunjel si zeama de lamaie, cu salata de rosii, cu …orice.
Dar cel mai si cel mai bine a fost cand am facut-o inghetata.
Deci doi:
mie imi place cu nesimtire inghetata din smantana dulce.
Am facut asa:
Crème anglaise mai intai.
Am pus intr-un vas 8-10 galbenusuri de ou, vreo 200 de grame de zahar fin, si-am bagat mixerul in ele, pana s-au facut crema.
In alt vas, pe foc mic-mic, am turnat un litru de smantana din cea mai sus-mentionata. In smantana am pus un baton de scortisoara si un cub de ghimbir (originalul se face cu vanilie, dar era prea mult pentru ceea ce urma). Le-am lasat sa se infierbante (nu sa fiarba!).
Am dat usor deoparte oala de pe foc, am luat un polonic de smantana fierbinte si, turnand-o in fir subtiiiire, am amestecat-o cu crema de galbenusuri. Ideea este sa “temperezi” galbenusurile, sa le faci sa se imprieteneasca putin cu smnatana fierbinte, ca sa nu se inchege cand e sa le mariti. Daca crema de ou e prea groasa, mai pui si un al doilea polonic de smantana, pana ajunge la consistenta unui aluat de clatite.
Dupa aceea, am pus oala cu restul de smantana inapoi pe foc si am inceput operatiunea inversa: turnatul cremei de galbenusuri in smantana din oala, tot in fir subtire, amestecand continuu, pana cand galbenusurile “temperate” sunt incorporate de tot in smantana calda.
De obicei asta e momentul in care, daca dau cu degetul pe lingura de lemn cu care amestec minunea, ramane in urma o dara, ca pe vremea cand furam smantana de pe lapte.
Gata, stingfocul si las sa se racoreasca. Gust mai intai, desigur, ca e bun si merita!
(pentru cei grabiti, o nemaipomenita lectie vizuala pentru ce-am povestit mai sus se gaseste aici)
Apoi: Cirese prajite
Arunc doua maini pline de cirese (masurate dupa ce le curat de samburi) intr-o tigaie cu unt care se topeste. Rad repede desupra o jumatate de nucsoara, presar un praf de scortisoara macinata, pudrez  cu nu mai mult de o boare de zahar, las sa se “caleasca” putin, si cand ciresele
incep sa para facute, fara sa fie fierte, sting focul si le las sa se raceasca.
Amestec ciresele prajite cu jumatate din sosul de smantana si obtin inghetata de cirese prajite.
Nu in cele din urma, nectarine prajite
Cam 750 de grame de nectarine, taiate cuburi, se pun in unt fierbinte, exact ca mai sus. Diferenta e data de condimente: ghimbir ras marunt, cam 2 cm de radacina decojita, putin piper negru macinat fin si putin cardamon macinat. Pudrez usooooor cu zahar, las sa se inmoaie putin nectarinele, iau de pe foc, racesc, amestec cu a doua jumatate din compozitia de smantana si obtin inghetata de nectarine prajite.
Puteti sa-mi ziceti grasu’contrabasu’, io in week-end fac si inghetata de peanut butter cu praline belgiene, de data asta cu smantana 15% si lapte!   Deci, imi place, da?

Sampanie

duminică, 5 iulie 2009
Daca tot sunt o printesa zuza si alintata, azi m-am decis sa inlocuiesc vinul din risotto-ul de ciuperci cu sampanie.
Ceea ce va doresc si voua, pe la casele voastre.
Daca tot sunt o printesa zuza si alintata, azi m-am decis sa inlocuiesc vinul din risotto-ul de ciuperci cu sampanie.
Ceea ce va doresc si voua, pe la casele voastre.

l’après-midi d’aigre-doux tendresse d’une jeune femme solitaire

duminică, 24 septembrie 2006
Playlist: Du-te, vino: Track2
Gest: Ai sta acum cu capul in poala lui, sa-si treaca degetele aiurea prin parul tau, in timp ce-i citesti. Nu e aici. Cu degetele cu care ai rasfoi cartea pregatesti un culcus adanc, din straturi suprapuse de foi de aluminiu, pe fundul unei craticioare rotunde. Torni inauntru portia de vin alb din care, altminteri, ai bea neatenta cate-o gura, in timp ce-i citesti. Dai drumul de sus unui strop de ulei verde, de masline, la fel cum i-ai turna lapte de baie in apa fierbinte. Nu e aici.
Playlist: Blazzaj/Macadam: Urma (live)
Gest: Cutitul se infige adanc, usor, in carnea rece si umeda. Pieptul de pui are acum o rana ca un buzunar, la fel ca inima ta.  Rana ti-ar vindeca-o cu o sarutare dupa ureche, ca sa te trezeasca din somnul de dupa-pranz.  Nu e aici, asa ca umpli buzunarul cu o lingurita de gem de coacaze negre, un cubulet de miez de lamaie, trei-patru feliute de nuca verde, din dulceata, si o felie grosuta de Camembert. Rana o-nchizi grosolan, sagetand-o c-o scobitoare, sa nu lase promisiunile de tandrete sa iasa pe-afara…
1,
2,
3,
4 buzunare de tandrete ferecata. Le-nghesui in cuib, le scalzi in vin si ulei de masline, le-acoperi si le-ascunzi in dogoarea cuptorului.
Playlist: Shigeru Umebayashi – Yumeji’s Theme
Gest: Vogue (Paris) – en vogue e sa te imbraci in mauve, art déco-like, pe care sa-l sa punctezi glamourous cu niscaiva print-uri feline, zebrate, tigrate, panterate, toate lucind a forta si sanatate, cu genti de seara aurii si, indiscutabil, cu pantofii “Mademoiselle Dior Pump” – a definitely must-have, iti zici. Dar iti ramane gandul doar la inelul cu piatra violet si flori galben-verzui, Incroyables et Merveilleuses Pâquerette de la Dior Joaillerie.
Playlist: Coco Rosie: Beautiful Boyz
Gest: Scoti din cuptor pachetul. C-o lingura muti sosul de vin din pachet intr-o craticioara; desfaci in vinul cald vreo doua linguri de smantana si o lingurita de gem de coacaze, sarezi, piperezi, pui pe foc, storci si-un sfert de lamaie deasupra, si spre sfarsit dai voie sa se topeasca de placere si niste Camembert din cel de mai devreme.  Tandreturile toate ti le-alaturi pe farfurii boabelor de orez salbatec, si le scalzi in sosul asta, dulce-acru-amar ca singuratatile tale. Nu e aici.
Playlist: Katie Melua: My aphrodisiac is you.
Playlist: Du-te, vino: Track2
Gest: Ai sta acum cu capul in poala lui, sa-si treaca degetele aiurea prin parul tau, in timp ce-i citesti. Nu e aici. Cu degetele cu care ai rasfoi cartea pregatesti un culcus adanc, din straturi suprapuse de foi de aluminiu, pe fundul unei craticioare rotunde. Torni inauntru portia de vin alb din care, altminteri, ai bea neatenta cate-o gura, in timp ce-i citesti. Dai drumul de sus unui strop de ulei verde, de masline, la fel cum i-ai turna lapte de baie in apa fierbinte. Nu e aici.
Playlist: Blazzaj/Macadam: Urma (live)
Gest: Cutitul se infige adanc, usor, in carnea rece si umeda. Pieptul de pui are acum o rana ca un buzunar, la fel ca inima ta.  Rana ti-ar vindeca-o cu o sarutare dupa ureche, ca sa te trezeasca din somnul de dupa-pranz.  Nu e aici, asa ca umpli buzunarul cu o lingurita de gem de coacaze negre, un cubulet de miez de lamaie, trei-patru feliute de nuca verde, din dulceata, si o felie grosuta de Camembert. Rana o-nchizi grosolan, sagetand-o c-o scobitoare, sa nu lase promisiunile de tandrete sa iasa pe-afara…
1,
2,
3,
4 buzunare de tandrete ferecata. Le-nghesui in cuib, le scalzi in vin si ulei de masline, le-acoperi si le-ascunzi in dogoarea cuptorului.
Playlist: Shigeru Umebayashi – Yumeji’s Theme
Gest: Vogue (Paris) – en vogue e sa te imbraci in mauve, art déco-like, pe care sa-l sa punctezi glamourous cu niscaiva print-uri feline, zebrate, tigrate, panterate, toate lucind a forta si sanatate, cu genti de seara aurii si, indiscutabil, cu pantofii “Mademoiselle Dior Pump” – a definitely must-have, iti zici. Dar iti ramane gandul doar la inelul cu piatra violet si flori galben-verzui, Incroyables et Merveilleuses Pâquerette de la Dior Joaillerie.
Playlist: Coco Rosie: Beautiful Boyz
Gest: Scoti din cuptor pachetul. C-o lingura muti sosul de vin din pachet intr-o craticioara; desfaci in vinul cald vreo doua linguri de smantana si o lingurita de gem de coacaze, sarezi, piperezi, pui pe foc, storci si-un sfert de lamaie deasupra, si spre sfarsit dai voie sa se topeasca de placere si niste Camembert din cel de mai devreme.  Tandreturile toate ti le-alaturi pe farfurii boabelor de orez salbatec, si le scalzi in sosul asta, dulce-acru-amar ca singuratatile tale. Nu e aici.
Playlist: Katie Melua: My aphrodisiac is you.

ce visez eu la metrou

joi, 14 septembrie 2006
Daca voi ati fi fetele mele (prietenele cu care ma vad frecvent si carora le spun de toate), atunci eu as sta acum la bar, cu o Margarita in fata, si as incepe asa:
“Deci:”
(zicand “deci”, eu chiar vizualizez cele doua puncte care dau startul povestii; de fapt, il spun pe “deci” pentru ca fara el n-as putea incepe povestea cu doua puncte)
“M-am indragostit.”
“Iar?”
“De un coleg. E ungur, locuieste la Paris si vorbeste o engleza cald-amaruie si linistitoare, ca un ceai de sunatoare.”
“Si…?”
“Cruda realitate e ca el nu stie. Si nici n-o sa.
Coapta realitate e ca am chef sa-i gatesc piept de gasca cu fructe confiate si coniac.”
Asa deci.
Durerea vietii e ca n-am timp sa merg al supermarchet sa cumpar pieptul ala de gasca.  Iac-asa se iroseste bunatate de indragosteala.
Daca voi ati fi fetele mele (prietenele cu care ma vad frecvent si carora le spun de toate), atunci eu as sta acum la bar, cu o Margarita in fata, si as incepe asa:
“Deci:”
(zicand “deci”, eu chiar vizualizez cele doua puncte care dau startul povestii; de fapt, il spun pe “deci” pentru ca fara el n-as putea incepe povestea cu doua puncte)
“M-am indragostit.”
“Iar?”
“De un coleg. E ungur, locuieste la Paris si vorbeste o engleza cald-amaruie si linistitoare, ca un ceai de sunatoare.”
“Si…?”
“Cruda realitate e ca el nu stie. Si nici n-o sa.
Coapta realitate e ca am chef sa-i gatesc piept de gasca cu fructe confiate si coniac.”
Asa deci.
Durerea vietii e ca n-am timp sa merg al supermarchet sa cumpar pieptul ala de gasca.  Iac-asa se iroseste bunatate de indragosteala.

e clar

sâmbătă, 24 iunie 2006
E clar, in ultima vreme eu n-am ce face! Adica,v-ati prins, iar am gatit. Aruncati cu cocoloase de hartie in mine (nu cu rosii, ca-s bune la sos!), dar eu numa despre asta mai stiu sa scriu.
Iaca.
Cica se poarta rosé-urile, vara asta. Mi-am cumparat si eu de dimineata unul, sec, de un roz din ala cum imi place mie, de culoarea carnii de vitel cu adevarat de lapte, de-ala a carui  pulpa din spate cantareste maxim 10 kile.  Am ajuns acasa si l-am dat la rece si m-am pus pe gandit ce sa-i fac alaturea.
Si-am curatat doua vinete lungi cat o zi de post, si le-am feliat tot pe lung, subtiri-subtiri, ca vinul cu pricina cere suplete pe toate planurile. Inainte, ah, cum am uitat, am pus in tava in care urma sa gatesc niscaiva unt, ulei de masline si un varf de lingurita de pasta de ardei iute.  Le-am topit si am asezat primele doua straturi incrucisate de felii de vinete in sosul asta picant. Deasupra am pus, de-a valma, felii de feta, bucatele de branza topita cu miez de nuca, piper negru macinat, un praf-doua de nucsoara, verdeturi (proaspete sau uscate, tot una), felii de rosii decojite si iar un rand de felii de
vinete, sa simetrizeze totul.  Am acoperit, ca de obicei, cu doua randuri de folie de aluminiu si-am dat la cuptor.
Asaaaaaaaa.
Si cat s-a copt chestiunea asta, am mai facut doua trebusoare, c-asa-i sta bine madamei, sa fie multitask.
Primo: intr-un castron am amestecat bine de tot un litru de iaurt de oaie si bivolita cu sare, piper, zeama de la o lamaie mica si zemoasa si coaja rasa de la jumatate din aceeasi lamaie, saraca de ea, doua linguri de ulei  de masline de-ala verde-virgin si mult condiment de Provence.  Dupa aceea am mutat 3/4 (restul e bun mai incolo, ca sos la mancarea de vinete) din amestecul asta intr-un stergar de in pe care-l folosesc numai la asta; am legat in crucis colturile stergarului si punguta asta am atarnat-o in frigider, deasupra unui vas gol, sa se scurga.  Cam peste 3 zile o sa am gata cea mai buna branza-crema pe care mi-o pot eu inchipui acuma, cu experienta mea multiculturala limitata.
Segundo (ca vinetele au de stat cam 30-40 de minute la cuptor, deci am avut timp din belsug), am pus pe foc o tigaita cu o feliuta de unt (totul e diminutiv in macarea asta), si-am dat drumul, in untul care sfaraia, la feliute de piersica.  Le-am prajit pe ambele parti, le-am scos pe farfurii si in untul ramas am facut sosul: o bucatica de ghimbir proaspat ras, cu (musai) suc cu tot, un pliculet de zahar pudra si o lingurita de miere (de cimbrisor, ca-i mai parfumata), un praf de scortisoara si unul de nucsoara, caramelizate putin, de-a valma, si stinse cu doua linguri de smantana si-o lingurita de rosé din ala de mai sus.  Am stins cuptorul unde se coceau vnetele, am stins si focul de sub tigaita cu sos, am turnat artistic sosul peste piersicile prajite din farfurii, si deasupra am presarat bucatele de migdale.
Vinetele au iesit bine, putin sarate, dar sosul de iaurt (sfertul ala de compozitie ramas de la prepararea branzei) le-a mai stins setea.
Desertul arata motivant, a facut-o pe sora-mea sa termine toata portia de vinete din farfurie numai sa ajunga mai repede la el, iar vinul rosé a facut toti banii.
Gata, pana maine nu mai gatesc nimic.
E clar, in ultima vreme eu n-am ce face! Adica,v-ati prins, iar am gatit. Aruncati cu cocoloase de hartie in mine (nu cu rosii, ca-s bune la sos!), dar eu numa despre asta mai stiu sa scriu.
Iaca.
Cica se poarta rosé-urile, vara asta. Mi-am cumparat si eu de dimineata unul, sec, de un roz din ala cum imi place mie, de culoarea carnii de vitel cu adevarat de lapte, de-ala a carui  pulpa din spate cantareste maxim 10 kile.  Am ajuns acasa si l-am dat la rece si m-am pus pe gandit ce sa-i fac alaturea.
Si-am curatat doua vinete lungi cat o zi de post, si le-am feliat tot pe lung, subtiri-subtiri, ca vinul cu pricina cere suplete pe toate planurile. Inainte, ah, cum am uitat, am pus in tava in care urma sa gatesc niscaiva unt, ulei de masline si un varf de lingurita de pasta de ardei iute.  Le-am topit si am asezat primele doua straturi incrucisate de felii de vinete in sosul asta picant. Deasupra am pus, de-a valma, felii de feta, bucatele de branza topita cu miez de nuca, piper negru macinat, un praf-doua de nucsoara, verdeturi (proaspete sau uscate, tot una), felii de rosii decojite si iar un rand de felii de
vinete, sa simetrizeze totul.  Am acoperit, ca de obicei, cu doua randuri de folie de aluminiu si-am dat la cuptor.
Asaaaaaaaa.
Si cat s-a copt chestiunea asta, am mai facut doua trebusoare, c-asa-i sta bine madamei, sa fie multitask.
Primo: intr-un castron am amestecat bine de tot un litru de iaurt de oaie si bivolita cu sare, piper, zeama de la o lamaie mica si zemoasa si coaja rasa de la jumatate din aceeasi lamaie, saraca de ea, doua linguri de ulei  de masline de-ala verde-virgin si mult condiment de Provence.  Dupa aceea am mutat 3/4 (restul e bun mai incolo, ca sos la mancarea de vinete) din amestecul asta intr-un stergar de in pe care-l folosesc numai la asta; am legat in crucis colturile stergarului si punguta asta am atarnat-o in frigider, deasupra unui vas gol, sa se scurga.  Cam peste 3 zile o sa am gata cea mai buna branza-crema pe care mi-o pot eu inchipui acuma, cu experienta mea multiculturala limitata.
Segundo (ca vinetele au de stat cam 30-40 de minute la cuptor, deci am avut timp din belsug), am pus pe foc o tigaita cu o feliuta de unt (totul e diminutiv in macarea asta), si-am dat drumul, in untul care sfaraia, la feliute de piersica.  Le-am prajit pe ambele parti, le-am scos pe farfurii si in untul ramas am facut sosul: o bucatica de ghimbir proaspat ras, cu (musai) suc cu tot, un pliculet de zahar pudra si o lingurita de miere (de cimbrisor, ca-i mai parfumata), un praf de scortisoara si unul de nucsoara, caramelizate putin, de-a valma, si stinse cu doua linguri de smantana si-o lingurita de rosé din ala de mai sus.  Am stins cuptorul unde se coceau vnetele, am stins si focul de sub tigaita cu sos, am turnat artistic sosul peste piersicile prajite din farfurii, si deasupra am presarat bucatele de migdale.
Vinetele au iesit bine, putin sarate, dar sosul de iaurt (sfertul ala de compozitie ramas de la prepararea branzei) le-a mai stins setea.
Desertul arata motivant, a facut-o pe sora-mea sa termine toata portia de vinete din farfurie numai sa ajunga mai repede la el, iar vinul rosé a facut toti banii.
Gata, pana maine nu mai gatesc nimic.

m-am prostit

miercuri, 21 iunie 2006
Azi dimineata m-am trezit visand (cu toata gura) la inghetata de capsuni. Roz, cremoasa, dar nu din aceea din comert, ci facuta de mama, cu capsuni micute in ea (din acelea semi-salbatice, culese din gradinile umbroase din spatele caselor de prin satele dimprejur, din acelea crescute in dezordine pe sub ziduri), putin acrisoara, cat sa salivezi la gandul, si putin aspra, de la semincioarele galbene din capsunile adevarate cum pe la pietele de aici nu am gasit.
Cred ca sunt buiaca.
Azi dimineata m-am trezit visand (cu toata gura) la inghetata de capsuni. Roz, cremoasa, dar nu din aceea din comert, ci facuta de mama, cu capsuni micute in ea (din acelea semi-salbatice, culese din gradinile umbroase din spatele caselor de prin satele dimprejur, din acelea crescute in dezordine pe sub ziduri), putin acrisoara, cat sa salivezi la gandul, si putin aspra, de la semincioarele galbene din capsunile adevarate cum pe la pietele de aici nu am gasit.
Cred ca sunt buiaca.

1001 de nopti

duminică, 18 iunie 2006
Pan-oi ajunge eu sa gatesc, asa cum visez de-o viata, pilaf de berbecut parfumat cu stafide si sofran, ca sa gust si eu din ce mancau drept-credinciosii in vremea celor 1001 de nopti, m-a lovit azi de dimineata inspiratia si-am plecat la piata, sa incerc sa pun cap la cap ceva ce-mi gadila imaginatia de la Paste-ncoace: castraveti umpluti cu carne de miel.
Mai intai am gasit carnea: gata tocata si condimentata, in amestec cu ceva carne de vitel, la primul magazin arabesc care mi-a iesit in cale.  Pe urma, am ales niscaiva castraveti de gradina, lungi cat o palma de barbat si grosi cat cuprinde palma mea.  Acuma, intre noi fie vorba, abia azi, alegand castravetii astia, am inteles ceea ce niciodata nu pricepeam pe vremea cand citeam “noptile”: de ce castravetii adusi in cosuri, alaturi de fructe nobile cum ar fi rodiile si piersicile, purtau si ei exotica si plina de pofte denumire de “trufandale”…
Paranteza fiind incheiata, am mai cumparat rosii, iaurt, ceapa si usturoi, si-am plecat acasa.
Acuma, sa ne-ntelegem, nu sfatuiesc pe nimeni sa faca mancarea asta intr-o zi cu soare; e mancare pentr-o seara de vara dupa o ploaie torentiala,  de facut cu fereastra deschisa larg, sa vina racoare de-afara si parfum de tei proaspat.
Dar sa purcedem, ca vorba lunga – saracia omului (de asta stau eu si la varsta asta tot cu chirie).  Intai am pus carnea in tigaie pe foc, c-o ţâră de ulei, si cat se perpelea am tocat marunt o ceapa si i-am dat drumul deasupra, inecata in multe condimente de profil.  Intre timp, pusesem sa clocoteasca niste apa si-am oparit 4 rosii mari, vartoase, crestate in prealabil. Le-am decojit pe toate, iar pe doua dintre ele le-am tocat marunt si le-am pus sa fiarba laolalta cu carnea.  Pe celelalte doua le-am lasat pe mai tarziu.
Buuun.  Carnea e pe foc, sa fiarba pana scade de tot, si-n timpul asta am vreme sa curat, tai in doua pe lung, scobesc si pregatesc castravetii pentru umplut.  Tot sistem barcuta, ca si dovleceii.
Cand a fost gata carnea, am dat-o deoparte si-amestecat-o de cateva ori cu zel, ca sa se racoreasca si sa pot adauga un ou fara sa-l incheg instantaneu.
Am pregatit o oala adanca, punand putin (de tot) ulei de masline, la fel de putin unt, putin din miezul de la castraveti, si-am inceput sa umplu barcutele cu umplutura de carne si sa le cladesc, straturi/straturi, in oala.  Cand am terminat, am sigilat oala cu doua straturi de folie de aluminiu si-am dat-o la cuptor.
No, castravetii de felul lor sunt fragezi, iar carnea era deja facuta, asa ca la cuptor trebuie sa stea numai cat sa se inchege oul si sa se mai inmoaie castravetii, dar tot am avut timp, cat s-au facut (vreo 30-40 de minute, maxim!) sa pregatesc sosul si sa-l dau la rece: 3 catei de usturoi, tocati maruntel, pulpa (fara seminte) de la cele doua rosii de mai devreme, un castravete curatat si tocat si el marunt, sare si piper si menta (proaspat tocata sau, daca nu, uscata, de la plic, asa cum am pus eu azi), si, peste toate, iaurt gras.
Cand s-au copt castravetii, i-am servit fierbinti cu sos de-acesta rece deasupra, sa-i sting.  Mancarea cere alaturi un vin alb si rece, dar, ca sa fiu pana la capat in ton cu drept-credinciosii din poveste, am ales apa cu lamaie si cristale de gheata-n ea.
Acuma, marturisesc ca habar n-am daca mancarea aceasta chiar exista, ca singurii castraveti umpluti de care am citit eu in poveste erau umpluti cu margaritare; dar a iesit asa de buna incat pot zice, cu mana pe inima, ca fraier a fost acela (se stie el cine) care nu m-a luat de nevasta cu multa vreme-n urma, cand inca mai aveam dulceata pentru dumnealui.
Am zis.
Pan-oi ajunge eu sa gatesc, asa cum visez de-o viata, pilaf de berbecut parfumat cu stafide si sofran, ca sa gust si eu din ce mancau drept-credinciosii in vremea celor 1001 de nopti, m-a lovit azi de dimineata inspiratia si-am plecat la piata, sa incerc sa pun cap la cap ceva ce-mi gadila imaginatia de la Paste-ncoace: castraveti umpluti cu carne de miel.
Mai intai am gasit carnea: gata tocata si condimentata, in amestec cu ceva carne de vitel, la primul magazin arabesc care mi-a iesit in cale.  Pe urma, am ales niscaiva castraveti de gradina, lungi cat o palma de barbat si grosi cat cuprinde palma mea.  Acuma, intre noi fie vorba, abia azi, alegand castravetii astia, am inteles ceea ce niciodata nu pricepeam pe vremea cand citeam “noptile”: de ce castravetii adusi in cosuri, alaturi de fructe nobile cum ar fi rodiile si piersicile, purtau si ei exotica si plina de pofte denumire de “trufandale”…
Paranteza fiind incheiata, am mai cumparat rosii, iaurt, ceapa si usturoi, si-am plecat acasa.
Acuma, sa ne-ntelegem, nu sfatuiesc pe nimeni sa faca mancarea asta intr-o zi cu soare; e mancare pentr-o seara de vara dupa o ploaie torentiala,  de facut cu fereastra deschisa larg, sa vina racoare de-afara si parfum de tei proaspat.
Dar sa purcedem, ca vorba lunga – saracia omului (de asta stau eu si la varsta asta tot cu chirie).  Intai am pus carnea in tigaie pe foc, c-o ţâră de ulei, si cat se perpelea am tocat marunt o ceapa si i-am dat drumul deasupra, inecata in multe condimente de profil.  Intre timp, pusesem sa clocoteasca niste apa si-am oparit 4 rosii mari, vartoase, crestate in prealabil. Le-am decojit pe toate, iar pe doua dintre ele le-am tocat marunt si le-am pus sa fiarba laolalta cu carnea.  Pe celelalte doua le-am lasat pe mai tarziu.
Buuun.  Carnea e pe foc, sa fiarba pana scade de tot, si-n timpul asta am vreme sa curat, tai in doua pe lung, scobesc si pregatesc castravetii pentru umplut.  Tot sistem barcuta, ca si dovleceii.
Cand a fost gata carnea, am dat-o deoparte si-amestecat-o de cateva ori cu zel, ca sa se racoreasca si sa pot adauga un ou fara sa-l incheg instantaneu.
Am pregatit o oala adanca, punand putin (de tot) ulei de masline, la fel de putin unt, putin din miezul de la castraveti, si-am inceput sa umplu barcutele cu umplutura de carne si sa le cladesc, straturi/straturi, in oala.  Cand am terminat, am sigilat oala cu doua straturi de folie de aluminiu si-am dat-o la cuptor.
No, castravetii de felul lor sunt fragezi, iar carnea era deja facuta, asa ca la cuptor trebuie sa stea numai cat sa se inchege oul si sa se mai inmoaie castravetii, dar tot am avut timp, cat s-au facut (vreo 30-40 de minute, maxim!) sa pregatesc sosul si sa-l dau la rece: 3 catei de usturoi, tocati maruntel, pulpa (fara seminte) de la cele doua rosii de mai devreme, un castravete curatat si tocat si el marunt, sare si piper si menta (proaspat tocata sau, daca nu, uscata, de la plic, asa cum am pus eu azi), si, peste toate, iaurt gras.
Cand s-au copt castravetii, i-am servit fierbinti cu sos de-acesta rece deasupra, sa-i sting.  Mancarea cere alaturi un vin alb si rece, dar, ca sa fiu pana la capat in ton cu drept-credinciosii din poveste, am ales apa cu lamaie si cristale de gheata-n ea.
Acuma, marturisesc ca habar n-am daca mancarea aceasta chiar exista, ca singurii castraveti umpluti de care am citit eu in poveste erau umpluti cu margaritare; dar a iesit asa de buna incat pot zice, cu mana pe inima, ca fraier a fost acela (se stie el cine) care nu m-a luat de nevasta cu multa vreme-n urma, cand inca mai aveam dulceata pentru dumnealui.
Am zis.

dovlecei umpluti cu branzeturi, pe pat de legume

miercuri, 24 mai 2006
Din cand in cand, sora-mea, mai mica si mai alintata fiind, mai arunca asa, cate-o vorbulita, despre ce-i mai facea ei mama de mancare bun, poate-poate m-oi sesiza si-oi gratula-o cu cate ceva, dupa modelul pe care-asa bine-l cunoaste. Ultima data cand am fost la cumparaturi, m-a facut sa iau dovlecei, mustacind si la niste marar, ca cica face mama noastra, vara, dovlecei umpluti cu branza si marar.
Asa ca azi am facut-o pachet, am trimis-o in oras si m-am apucat.
Dovleceii sunt lipiciosi, cih!  I-am curatat de coaja, si mi s-au umplut palmele de un suc lipicios, care s-a intarit imediat, ca un superglue. In fine;  i-am clatit, i-am taiat in doua si i-am scobit ca pe niste barcute.  Aveam numai din aia mici-mititei, asa ca n-am prea avut ce sculpta la ei. Miezul obtinut (ca nu prea aveau seminte, prea mici fiind) l-am pus deoparte, pe mai tarziu.
Dupa, am amestecat trei feluri de branza:  feta, parmezan si ceea ce aici se cheama “cas dulce” (pe la noi s-ar numi cel mult urda, gustul e similar); sare, piper si marar tocat fin (sau orice alte verdeturi aveti voi chef) plus un ou – sau doua, sa se lege. Cu pasta asta alba si picanta am umplut barcutele si le-am lasat sa astepte.
Intr-o oala adanca am pus feliute subtiri de unt, 3-4 rosii marunte tocate cuburi, o juma’ de ardei colorat tocat si el si, sa nu uitam, miezul de dovlecel ramas de mai devreme. Deasupra am aranjat cu grija barcutele de dovlecei, am dat un praf de sare peste toate, am acoperit cu doua randuri de folie de aluminiu, sa fiarba in aburi proprii, si-am dat la cuptor.
Nu stiu cat a durat, cred ca nu mai mult de juma de ora, si-a fost gata;  de servit, am servit, desigur, c-o lingura mare de smantana (de Bucovina, am gasit eu un magazin in cartier care vinde asa o minunatenie), risipita peste dovlecei si peste legumele colorate care-i insoteau. Pastorel v-ar zice si de un vin alb (pelinel?) racit bine si facut şpriţ.  Eu nu zic nimic, ma fac ca ploua (o, de-ar ploua!) si va las pe voi sa va prindeti.
Din cand in cand, sora-mea, mai mica si mai alintata fiind, mai arunca asa, cate-o vorbulita, despre ce-i mai facea ei mama de mancare bun, poate-poate m-oi sesiza si-oi gratula-o cu cate ceva, dupa modelul pe care-asa bine-l cunoaste. Ultima data cand am fost la cumparaturi, m-a facut sa iau dovlecei, mustacind si la niste marar, ca cica face mama noastra, vara, dovlecei umpluti cu branza si marar.
Asa ca azi am facut-o pachet, am trimis-o in oras si m-am apucat.
Dovleceii sunt lipiciosi, cih!  I-am curatat de coaja, si mi s-au umplut palmele de un suc lipicios, care s-a intarit imediat, ca un superglue. In fine;  i-am clatit, i-am taiat in doua si i-am scobit ca pe niste barcute.  Aveam numai din aia mici-mititei, asa ca n-am prea avut ce sculpta la ei. Miezul obtinut (ca nu prea aveau seminte, prea mici fiind) l-am pus deoparte, pe mai tarziu.
Dupa, am amestecat trei feluri de branza:  feta, parmezan si ceea ce aici se cheama “cas dulce” (pe la noi s-ar numi cel mult urda, gustul e similar); sare, piper si marar tocat fin (sau orice alte verdeturi aveti voi chef) plus un ou – sau doua, sa se lege. Cu pasta asta alba si picanta am umplut barcutele si le-am lasat sa astepte.
Intr-o oala adanca am pus feliute subtiri de unt, 3-4 rosii marunte tocate cuburi, o juma’ de ardei colorat tocat si el si, sa nu uitam, miezul de dovlecel ramas de mai devreme. Deasupra am aranjat cu grija barcutele de dovlecei, am dat un praf de sare peste toate, am acoperit cu doua randuri de folie de aluminiu, sa fiarba in aburi proprii, si-am dat la cuptor.
Nu stiu cat a durat, cred ca nu mai mult de juma de ora, si-a fost gata;  de servit, am servit, desigur, c-o lingura mare de smantana (de Bucovina, am gasit eu un magazin in cartier care vinde asa o minunatenie), risipita peste dovlecei si peste legumele colorate care-i insoteau. Pastorel v-ar zice si de un vin alb (pelinel?) racit bine si facut şpriţ.  Eu nu zic nimic, ma fac ca ploua (o, de-ar ploua!) si va las pe voi sa va prindeti.